Pași concreți și metode blânde pentru reducerea anxietății

Dragi părinți, pentru a vă ajuta copiii să își gestioneze emoțiile legate de schimbările semnificative ce apar în viața de familie, este important să discutăm despre aspectele care vă pot sprijini să identificați corect modul în care ei reacționează: dacă au suficientă reziliență sau dacă apar emoții greu de gestionat.

Anxietatea la copii se poate manifesta prin trei elemente definitorii:

1. Gânduri și îngrijorări excesive

Acestea sunt legate de o situație nouă, un eveniment perceput ca imprevizibil, periculos sau amenințător. Îi puteți auzi spunând: „O să se întâmple ceva rău / Nu o să mă descurc / O să mă fac de râs / Dacă mă pierd și nu mă mai găsiți niciodată”. Temerile frecvente sunt legate de:  boală, eșec, pierderea persoanelor apropiate, judecata socială, frica de rănire sau de evenimente viitoare  și  apar chiar și atunci când nu există un pericol real.

2. Manifestări fizice (somatizări)

Al doilea element caracteristic este reprezentat  de apariția somatizarilor, senzații pe care copiii le pot declara în felul acesta:” Mă doare burtica/ Îmi vine să vărs/ Nu mă simt prea bine, mă doare capul, etc”. Somatizarile sunt senzații  fizice pe care copilul le simte în corp și care apar, deși analizele medicale sunt normale. Exemplu de somatizari la copii: slăbiciune musculară, dureri abdominale, palpitații, transpirație, nod în gât, lacrimi, senzație de greață, tremurat, dificultati de respirație,  durere de cap, oboseală, modificari de apetit, insomnii.

3. Comportamente asociate anxietății

Se observă plâns, agățare de părinte, refuzul de a merge la școală, retragere din jocuri, evitare a situațiilor și persoanelor pe care le percep periculoase, agitație sau izbucniri de furie.Aceste manifestări apar frecvent în prima zi de școală, în contextul separării de părinți, la mutarea domiciliului, după un divorț sau în situații școlare solicitante (test/ ascultare) .

Anxietatea devine o problemă pentru familie atunci când este intensă, apare frecvent sau împiedică copilul să ducă o viață normală (refuză școala, nu mai doarme bine, plânge des, evită activități). În aceste situații, ajutorul de specialitate poate face diferența.

Ce pot să fac ca părinte?

1.Înțelege emoția copilului si fii acolo pentru el, nu o minimaliza spunându-i („Nu ai de ce să plângi”) ci arată-i empatie („Înțeleg că e greu pentru tine”).

2. Pregătirea prin joc și scenarii

Joacul de rol: reproduceți prin joc ce se va întâmpla (prima zi de școală, mersul în vizită la noua casă).

Simulare blândă: faceți „mini-repetiții” – mergeți împreună până la școală înainte de începere, vizitați noul cartier.

Oferă un obiect de tranziție: o jucărie sau un obiect mic care îl face să se simtă în siguranță în noul context.

3. Planificare și implicare

• Realizează un calendar vizual: marcați zilele până la schimbare, pentru a-l ajuta să înțeleagă „când” se întâmplă.
• Dă-i opțiuni, ofera-i control pe aspectele mici: lasă-l să aleagă ghiozdanul, culoarea camerei sau hainele pentru prima zi – controlul mic reduce anxietatea.

4. Menține câteva rutine sigure

• Păstrați cât mai multe obiceiuri neschimbate: orele de culcare, ritualurile de seară.
• Introduceți treptat noile rutine

5. Învață-l tehnici de calmare și tehnici de relaxare

Exerciţii de respirație, relaxare conștientă, pentru a ajuta sistemul nervos al copilului să revină la un ritm mai calm după episodul anxios.

6. Învață-l să își spună mesaje pozitive și încurajatoare

• Afirmații încurajatoare pe care și le poate spune: „Pot face față lucrurilor noi”, „Sunt calm și în siguranță! „.
• Laudă progresul lui: chiar și pentru pași mici (de ex., „Astăzi ai intrat singur în clasă, sunt mândră de tine!”).

7. Sprijin constant

• Ascultare activă: întreabă seara:

 „Ce a fost cel mai greu azi?” / „Ce te-a făcut să zâmbești?”

Finalizează discuția mereu cu aspectele pozitive pe care le-a resimțit.

• Restructurare cognitivă (formularea gândurilor mai realiste și echilibrate):

Ajută copilul să-şi schimbe gândurile exagerate sau distorsionate, să găsească interpretări mai realiste. De exemplu: în loc de „Nimeni nu mă va iubi la şcoală”, ar putea să zică „E imposibil ca nimeni să nu mă placă, fiecare are oameni cu care se potrivește mai mult.”

• Colaborare cu adulții implicați: educatori, profesori, bunici – pentru a menține un mesaj unitar și un mediu predictibil.

8. Expunerea graduală. Este o metodă care implică expunerea graduală la sursa de anxietate, în paşi mici, susținuți de părinți, pentru ca disconfortul emoțional să fie tolerat treptat.

9. Tolerarea disconfortului emoțional. Fiecare experiență de tolerare a disconfortului (frica, tensionarea corpului, emoția neplăcută) întărește copilul, îi învață că poate supraviețui emoției și că aceasta este temporară.

10. Educația despre ce se întâmplă în corp și în creier.

Explicații simple pentru copil despre răspunsul „luptă-sau-fugi / frică”: ce se simte în corp, de ce apar palpitațiile, transpirația, de ce  „doare burtica”. Cunoașterea reduce frica pentru că duce la înțelegere.

11. Perspective optimiste: anxietatea ca oportunitate

Anxietatea, dacă este abordată corect, oferă șansa de a construi reziliență , adică copilul poate învăța abilități emoționale, toleranță la disconfort, autocontrol, empatie — abilități care îl vor ajuta pe tot parcursul vieții.

Schimbările majore sunt inevitabile în viața copiilor, dar modul în care părinții le gestionează poate transforma aceste momente în ocazii de creștere emoțională. Cu sprijin, empatie și metode blânde, anxietatea poate deveni o poartă către reziliență și încredere în sine.

Psiholog clinician si psihoterapeut, Popa (Camila) Diana-Gabriela

www.clinicaneuroatipic.ro

+40 733 906 406 / +40 756 034 168

contact@clinicaneuroatipic.ro

Str. Preot Vasile Lucaciu 37, Sector 3, Bucuresti

Bibliografie:

• „Tratamentul anxietăţii la copii şi adolescenţi. O abordare fundamentată ştiinţific” de Ronald M. Rapee, Ann Wignall, Jennifer L. Hudson & Carolyn A. Schniering
• Michael Grose, Dr. Jodi Richardson-Copii anxioși. De la anxietate la reziliență.