Enterocolita acută

Enterocolita acută

Urmează sezonul estival şi în topul afecţiunilor pediatrice îşi face simţită prezenţa Enterocolita acută – inflamaţie a intestinului caracterizată prin scaune diareice, dureri abdominale, senzaţia de balonare, scăderea poftei de mâncare, cu sau fără febră. În contextul menţionat şi din încercarea de a facilita pe cât posibil colaborarea dintre medic şi părinţi, îmi doresc să punctez câteva aspecte despre această boală.

Pentru început, care ar fi cauzele cele mai frecvente?

În etiologia Enterocolitei acute sunt implicaţi factori diverşi precum greşeli în dieta copilului, intolerante sau intoxicaţii alimentare, infecţii intestinale (virale/ bacteriene/ parazitare) sau extra-intestinale (otite, pneumonii, angine, infecţii de tract urinar), patologie chirurgicală etc.
Depistarea cauzei se află sub rezerva investigaţiilor existente la acest moment şi a balanţei cost/beneficiu. În anumite situaţii conduita terapeutică şi răspunsul favorabil (cu vindecare) nu sunt condiţionate de o analiză specifică de laborator – pot fi suficiente anamneza (date despre boala actuală, informaţii despre copil) şi examenul clinic complet.

Ce semne de gravitate există?

Am observat că îngrijorarea părintelui tinde să crească pe măsură ce afla despre posibile complicaţii, cu atât mai mult cât acestea pot apărea în acut (până la rezoluţia simptomelor), dar şi la distanţă, implicând uneori mecanisme imunologice. Prin urmare atitudinea pe care o prefer este să atenţionez asupra unor „semne de alarmă” caz în care este nevoie de reevaluare.
Aceşti indicatori clinici sugerează o evoluţie nefavorabilă care poate fi consecinţa agresiunii agentului patogen sau a non-aderentei la tratament. Recomand să fie urmărite:
-> starea generală – cât este de activ/ alert, dacă jocul îi este afectat
-> starea de hidratare – buze uscate, limba încărcată, facies încercănat şi palid
-> funcţia rinichiului – dacă/cât urinează, respectiv culoarea urinii
-> toleranta digestivă, interesându-ne aportul de lichide (apă, ceai, soluţii de rehidratare orală)
-> numărul de scaune şi consistenţă, apariţia de elemente patologice în scaun (mucus, sânge, puroi)
-> febra non-responsiva la antipiretice şi măsuri fizice hipotermizante
-> elemente noi apărute pe piele (pete roşii/violet sau leziuni în relief) etc

Cum tratăm?

Pe scurt – personalizat, după anamneza atentă şi examen clinic complet. Nu căutam o soluţie miraculoasă care să fie valabilă pentru toţi copiii, ci un plan de tratament care se adresează ţintit micului nostru pacient.
Punctele cheie ar fi regimul igieno-dietetic şi rehidratarea orală, în completarea cărora putem administra, la nevoie, tratament antibiotic şi medicaţie adjuvantă (antialgica, preparate pentru amelioarea tranzitului intestinal, probiotice). Ţintim să atingem un bilanţ hidric pozitiv – cantitatea de lichide pe care o primeşte pe cale orală să depăşească pierderile prin scaunele diareice/ transpiraţie/ perspiraţie.
Dacă etiologia (cauză) este infecţioasă nu ne dorim să oprim diareea – persistenta agentului patogen în tubul digestiv poate produce leziuni la nivelul straturilor peretului intestinal (ca şi cum ar eroda “căptuşeala” cu rol protector), astfel microbul ajungând în torentul sanguin cu agravarea consecutivă a bolii.

În final aş vrea să precizez că întrebările părinţilor sunt numeroase, iar răspunsuri complete pot primi doar într-un cadru adecvat, după efectuarea consultului. Managementul diagnostic şi terapeutic în Enterocolita acută (la fel ca în orice boală) poate fi optimizat dacă medicul şi părinţii lucrează în aceeaşi echipă.

Sănătate şi numai bine micilor pacienţi!

Dr. Andreea Baciu, medic specialist Pediatrie