Ticurile Motorii și Vocale în Copilărie: Cauze, Simptome și Gestionare
Introducere
Ticurile motorii și vocale sunt mișcări sau sunete involuntare , repetitive, bruste și rapide care apar frecvent la copii și reproduc un act motor sau vocal normal/obișnuit. Acestea apar când copilul este treaz, și NU când acesta doarme. Aceste ticuri pot varia de la forme ușoare și trecătoare până la manifestări mai severe și persistente, influențând calitatea vieții copilului și a familiei sale. Înțelegerea cauzelor, simptomelor și a modului de gestionare a acestor ticuri este esențială pentru a oferi suportul necesar copiilor afectați.
Ce sunt ticurile motorii și vocale?
Ticurile motorii implică mișcări involuntare ale mușchilor, în timp ce ticurile vocale sunt sunete produse parțial voluntar, însă persoana nu poate să se abțină! Acestea pot fi simple sau complexe:
- Ticuri motorii simple: clipitul ochilor, ridicarea din umeri, grimasele faciale.
- Ticuri motorii complexe: mișcări mai elaborate, cum ar fi săritul sau atingerea unor obiecte într-o anumită ordine.
- Ticuri vocale simple: tușitul, mormăitul, redresarea vocii, fluierat, suflat
- Ticuri vocale complexe: repetarea unor cuvinte sau fraze/expresii uzuale, uneori cu conținut neadecvat (coprolalie, deși rară).
Cauze și factori de risc
Cauzele exacte ale ticurilor nu sunt pe deplin înțelese, dar există mai mulți factori care pot contribui la dezvoltarea lor:
- Genetici: Ticurile pot fi moștenite, având o componentă genetică puternică.
- Neurologici: Disfuncții în anumite circuite neuronale, în special cele implicate în controlul mișcărilor.
- Factori de mediu: Stresul, anxietatea și evenimentele traumatice pot declanșa sau agrava ticurile deja existente
- Dezvoltarea copilului: Ticurile sunt mai frecvente în copilărie decât debutul în perioada adulta, copiii avand un risc de 5-12 ori mai mare de a dezvolta ticuri prin comparație cu adulții
Diagnosticul
Diagnosticul ticurilor este, în principal, clinic. Medicul neurolog pediatru sau psihiatrul pediatru va evalua istoricul simptomelor și va exclude alte afecțiuni neurologice sau psihiatrice care ar putea prezenta simptome similare.
Medicul vă va recomanda un set de analize de sânge. În cazurile cu o gravitate mai mare se vor efectua investigatii mai complexe, la recomandarea medicului specialist, obiectivul fiind excluderea altor afecțiuni cu un grad mare de severitate.
Evoluția și prognosticul
Majoritatea ticurilor la copii sunt tranzitorii și dispar de la sine după câteva luni. Cu toate acestea, unii copii pot dezvolta tulburări de ticuri cronice sau în foarte rare cazuri o tulburare de ticuri mai severa denumita Tulburarea Tourette (doar 0.6% dintre copiii cu ticuri dezvolta aceasta tulburare).
Ticurile Cronice motorii sau vocale au o durată de minim 1 an, timp în care copilul manifestă în cea mai mare parte din timp ticurile. Frecvent ticurile cronice se asociaza si cu alte diagnostice, cum ar fi Tulburarea Hiperkinetica cu deficit de atenție.
Tulburarea Tourette presupune prezenta în același timp a ticurilor motorii complexe și a celor vocale pe o perioadă de minim 1 an, cu pauze scurte care nu depășesc 2-3 luni. Reprezintă un grad mai mare de severitate și necesită tratament complex.
Gestionarea și tratamentul ticurilor
Tratamentul ticurilor variază în funcție de severitatea și impactul lor asupra vieții copilului. Opțiunile includ:
- Monitorizare și educație: În cazurile ușoare, simpla observare și educarea familiei despre natura benignă a ticurilor poate fi suficientă.
- Terapie comportamentală: Tehnici precum Terapia Comportamentală Comprehensivă pentru Ticuri (CBIT) ajută copiii să învețe cum să gestioneze și să reducă ticurile.
- Medicația psihotropă: În cazurile severe, medicamentele pot fi utilizate pentru a reduce frecvența și intensitatea ticurilor. Acestea sunt de obicei rezervate pentru cazurile în care ticurile interferează semnificativ cu viața de zi cu zi (copilul nu poate face activitățile zilnice, este supărat sau trist din cauza ticurilor, este ridiculizat în colectivul de copii)
- Suport psiho-social: Sprijinul din partea școlii, consilierea psihologică și grupurile de suport pot ajuta la reducerea anxietății și a stigmatizării asociate cu ticurile
Sfaturi pentru părinți:
- Nu certați copilul, nu atrageti atentia într-o manieră bruscă sau evidentă asupra manifestărilor. Încercați să le observați și să distrageți discret atenția copilului către o activitate;
- Filmarea ticurilor în cât mai multe ipostaze. Acest lucru ajută medicul în eventualitatea în care ticurile nu se manifestă pe perioada consultației medicale;
- Reducerea factorilor care cresc stresul: aveți grijă la timpul petrecut de cei mici la ecrane, asigurați-vă că aceștia au un somn bun și o oră de culcare potrivită vârstei lor, reduceți conflictele sau certurile dacă acestea există ptr că pot agrava starea copilului;
- Discutați cu alți adulți din viata copilului dvs dacă aceștia au observat ceva neobisnuit (de exemplu educatoarea, învățătoarea, bona, bunicii sau frații mai mari);
- Notați cu aproximatie perioada sau data când ati observat prima dată ticurile;
- Discutati cu copilul pe un ton calm si de curiozitate despre ticuri (dacă știe că le face, dacă poate să le imite voluntar);
- Adresați-vă medicului psihiatru pediatru și medicului neurolog pediatru pentru consultație
Semne de alarmă:
- Dacă ticurile apar în somn
- Dacă copilul elimină cantități de urină după ce face miscările
- Dacă copilul nu răspunde când încercați să îi distrageti atenția
- În aceste situații vă adresați medicului neurolog pediatru deoarece trebuie efectuate investigații amănunțite și a diferenția ticurile de alte boli (de exemplu epilepsia)
În eventualitatea în care starea copilului se agravează (devine somnolent, nu se alimentează sau nu bea, varsă, prezintă dureri de cap, este febril), aceste semne reprezintă o URGENȚĂ MEDICALĂ și necesită consult în servicul de urgență a unui spital.
Următoarele Nu reprezintă ticuri, ci sunt obiceiuri deranjante:
- Roaderea unghiilor (onicofagia)
- Trosnirea incheieturilor
- Balanganirea sau miscarea picioarelor cand persoana este asezata
- Rasucirea parului sau smulgerea firelor de par (smulgerea este un motiv de adresare la medic)
- Frecatul ochilor
Dr. Ioana MORARU, Medic specialist Psihiatrie Pediatrică