Tulburările depresive conform DSM-5 (APA, 2013) includ tulburarea cu perturbare afectivă de tip disruptiv, tulburarea depresivă majoră (inclusiv episodul depresiv major), distimia (tulburarea depresivă persistentă), tulburarea disforică premenstruală, tulburarea depresivă indusă de substanțe sau medicamente, tulburarea depresivă secundară unei afecțiuni medicale.
Depresia adolescentului afectează modul în care acesta gândește, simte, se comportă și poate conduce la probleme emoționale, funcționale și fizice semnificative. Simptomele depresiei adolescentului includ o schimbare vizibilă în atitudinea, gândirea și comportamentul adolescentului, care poate provoca distres și probleme semnificative la școală sau acasă, în activități sociale sau în alte domenii ale vieții. În timp ce depresia și alte tulburări afective pot apărea în orice moment al vieții, simptomele depresiei experimentate de adolescenți pot fi diferite de cele experimentate de adulții cu depresie.
Simptomele experimentate de adolescenți pot include simptome comportamentale (performanță școlară scăzută, agitație și neliniște, consumul de alcool sau droguri, comportament disruptiv, scăderea motivației, scăderea interacțiunilor sociale sau izolare socială), simptome fizice (scăderea energiei, schimbări majore în tiparele de somn, modificări ale poftei de mâncare sau ale greutății, aspect neglijat, acuze somatice), simptome cognitive (probleme și dificultăți în raport cu gândirea, concentrarea, luarea deciziilor și amintirea lucrurilor), simptome psihosociale (dispoziție iritabilă, sentimente de tristețe, furie, auto-învinovățire sau autocritică exagerată, stimă de sine scăzută, sensibilitate extremă la respingere sau eșec și nevoia de reasigurare excesivă, pierderea interesului sau a plăcerii pentru activități, ideație suicidară).
În ceea ce privește evaluarea tulburărilor din spectrul depresiei, există două modalități de evaluare, evaluarea nosologică și evaluarea severității simptomelor, și anume evaluarea dimensională. Evaluarea nosologică urmărește atribuirea unui diagnostic categorial (de exemplu interviu clinic semistructurat pentru a verifica criteriile DSM-5, SCID), iar evaluarea dimensională își propune să determine severitatea depresiei (de exemplu CDI). Este recomandat ca CDI să fie folosit de mai multe ori pentru a evalua modificările în timpul tratamentului adolescentului, pentru a detecta rapid categoriile de simptome ce răspund la terapie și a celor ce sunt rezistente la schimbare. Pentru evaluarea depresiei la adolescent se recomandă coroborarea informațiilor din partea mai multor surse de informație, de exemplu adolescent, părinte, profesor.
Cele mai comune categorii de tulburări comorbide în cazul tulburărilor depresive la adolescenți sunt distimia, tulburările de anxietate, tulburările de comportament disruptiv, tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate, tulburările legate de consumul de substanțe și tulburările de comportament alimentar.